Tag Archives: scarbette

Valentinul

Inevitabil, a venit şi 14 februarie. Că asta nu depinde de anii bisecţi. Asadar lumea a început să îşi manifeste opiniile pe site-urile de socializare. În grupul meu de prieteni sunt puţini din ăia loviţi în freză care sărbatoresc. Am mulţi hateri. Şi ăstia se împart în două tabere:

1. Ăia care susţin că nu ai nevoie de o zi anume ca să sărbătoreşti iubirea
Ei, zău! Pe acelaşi raţionament ar trebui să desfiinţăm şi ziua femeii/mamei (în varianta comunistă), ziua copilului şi altele ca astea. Că, la fel, nu ai nevoie de o zi să îţi arati iubirea şi aprecierea faţă de ei.

2. Ăia care cred că e o sărbătoare importată şi deci noi, ca români, nu ar trebui să o sărbătorim.
Cu ăştia tind să fiu de acord. Aşa o să ajungem să sărbătorim şi Happy Hanukkah şi Thanksgiving day. Iar în ceea ce priveşte argumentul „că am luat-o că am vrut să avem şi noi o zi”… în care să ne băloşim în săruturi şi să ne dăm cadouri, sunt curioasă câţi dintre ei sărbătoresc Dragobetele.

Una peste alta, simt faţă de ziua asta, cam ce simt şi faţă de gay. Nu mă deranjează, dar nu sunt nici practicantă 🙂

Iar pentru cei care consideră că e marketing, da, indiscutabil e marketing. Ce nu e marketing? Şi, în plus, ajută la economie să scoţi iubita la o friptură de vităcal, dacă tot nu ne-o mai primeşte la export 🙂 (carnea, nu iubita)

Îvăţaţi să fiţi toleranţi! Vă pupă Scârbetta!

haters-hate-panther (1)


Meet The Flemish (sau cum mi-am petrecut primul concediu din 2013)

Îmi spunea cineva la un moment dat că cel mai bine e să-ţi spargi concediul în 4 şi să-ţi iei câte o săptămână o dată la 3 luni. Ei bine, pe prima de anul ăsta mi-am petrecut-o pe tărâm flamand.

The Weather. Belgia e friguroasă. Mai ales pentru o piftie ca mine. Mie îmi trebuie peste 25 de grade ca să încep să mă simt bine. Sub temperatura asta funcţionez cu greu. Aşa că ploaia şi rafalele de vânt cu care m-a îmbrăţişat Belgia când am coborât din avion m-au dezarmat rapid. Şi în Bucureşti, iarna, stau maxim 5 minute pe zi afară. Maxim. Aici, pe lângă frig, vântul te rupe în două. Îmi vine în minte doar replica lui Penelope Cruz din Volverul lui Almodovar în care dă vina pentru tulburarea psihică a unuia dintre personaje pe „ese maldito viento” care bătea foarte puternic în zona în care stătea personajul respectiv. Sper să nu înnebunesc :). Totuşi, cred că cea mai bună descriere pentru vremea din Belgia e „expect the unexpected”. Un singur lucru e constant: frigul. În rest, se trece de la ploaie, la ninsoare şi la cer senin în interval de câteva minute. Într-una dintre zile a fost un soi de tornadă care a smuls acoperişuri la doar 15 km de noi. Ca să nu o mai lungesc mult cu vremea, vă spun atât: m-am căcat pe mine de frig săptămâna asta.

The Buildings. Cu tot frigul ei, Belgia e fermecătoare. Peste tot vezi clădiri mişto. Nu mă pot hotărî când fac pozele. Când cred că am văzut una frumoasă, hop!, apare una şi mai şi. Catedralele şi turnurile sunt spectaculoase. Iar casele…Ei bine, casele par din poveste. Nu ştiu dacă belgienii se fălesc cu casele lor sau nu, dar cei mai mulţi dintre ei ar trebui să se fălească tare.

The People. Belgia, deşi e o tărişoară-tampon, rezultată din unirea a trei teritorii cu poporul aferent (olandezi, francezi şi nemţi) se împarte, din punctul meu de vedere în Bruxelles şi restul ţării. Asta pentru că Brusselul, ca orice capitală europeană, e cosmopolit, e agitat, e plin de oameni pestriţi, coloraţi şi grăbiţi. Restul Belgiei se scaldă în linişte. Lucrurile se întâmplă în alt ritm. Străzile nu sunt animate. Oraşele nu au sunete, nu au zumzet. Pare pustiu peste tot. Dincolo de faptul că străzile sunt de cele mai multe ori golaşe, nu simţi că e viaţă nici în case. Nu mi-am văzut sau auzit vecinii toată săptămâna. Am trecut pe lângă sute de case care păreau părăsite. Oamenii vin de la serviciu şi intră liniştiţi în casă. Au tabieturi şi nu sunt dependenţi de smartfoane sau gadgeturi. Printul încă funcţionează bine aici. Oamenii îşi primesc ziarele la care sunt abonaţi în fiecare zi. Aşa cum primesc şi scrisori şi felicitări. Da, şi la ei e tot 2013. Trăiam cu proasta impresie că toată lumea foloseşte doar mailuri şi e-card-uri.

The Sweets. După toate informaţiile pe care le ştiu acum despre diabet, mă închin cu două mâini când văd câte dulciuri sunt în ţara asta. Unde întorci capul, e ciocolată. Şi marţipan. Dragul de marţipan. Cu această ocazie, ţin să îmi reafirm dorinţa de a fi învelită în marţipan când o să mor. Revenind, cu toate bombele astea diabetice, bătrânii lor rezistă. Şi rezistă bine. Azilurile arată ca hotelurile de 5 stele şi, din când în când, mai vezi câte o gaşcă de zbârcite din astea de 80 de ani, sorbindu-şi liniştite berea.

The Money. Belgia e printre ţările europene foarte scumpe. Iată încă un motiv să-mi placă România, unde o porţie de bruschete de exemplu, costă cam 3-4 euro, nu 13 euro. E scump şi să te îmbeţi aici. În ţara berii, cu banii cu care în Romania te pui în cap, nici nu apuci să te ameţeşti.

The Smoking. Trebuie să vă mai spun şi de fumat. E ciudat să intri într-un restaurant şi să-ţi miroasă a mâncare, nu a fum. Iar eu m-am simţit exact ca în dvd-ul făcut după metoda de renunţat la fumat a lui Allen Carr (pe care am fost obligată să îl vizionez) în care cetăţenii dependenţi se duc afară prin vânt şi ploaie ca să îşi satisfacă nevoia. Dar, din câte am văzut, asta nu i-a determinat pe belgieni să renunţe. Poza e făcută în faţa unui teatru.

20130210-235432.jpg

În ultima zi am avut  fluturaşi în stomac la gândul că mă întorc. It’s good to be back! Vă pupă Scârbetta!


Am nimerit un maimuţar

Am o experienţă maricică de mers cu caleaşca. Şi o să mai am până în mai când mi-am pus termen să-mi iau carnetul.

Deci practic, ştiu cât face o cursă cam din orice punct în orice punct al oraşului. Aşa că maimuţarii nu mă pot păcali. Sau, ca să fiu exactă, nu mă mai pot păcăli. Ţin minte că acum vreo 8 ani mă grăbeam foarte tare şi am luat un taxi din faţă de la Intercontinental. Aveam 50.000 de lei vechi în buzunar. Şi, şi în general tot atât aveam :). Eram, vorba aceea, ruptă în cur. Mă urc în primul taxi pe care îl văd şi cer să mă ducă la Perla. Taxiul porneşte 10 cm şi aud o bătaie în geam. Era un alt şofer de taxi care îi strigă ăstuia: „bă, eşti bulangiu, te-ai băgat în faţă” după care îmi zice mie: „domnişoară, vezi că are 80.000 pe km”. Mă întorc spre „bulangiu” şi întreb zâmbind „chiar aveţi 80.000 pe km”. El zice pe un ton de cocalar „dea, n-aţi văzut când v-aţi urcat?” Pă’ de unde naiba să mă gândesc eu că există aşa un preţ. Mă dau jos, dar nu înainte de a plăti 25.000 pornirea, adică cei 10 cm.

Nah, de atunci belesc ochii de fiecare dată când mă urc în taxi. În seara asta am luat un Cristaxi din stradă. Când am ajuns la destinaţie, aparatul arăta cu 10 lei mai mult decât făcea cursa. Îl rog să închidă telefonul la care vorbise pe parcursul întregului drum. Curat taximetreşte. Îl întreb dacă ştie cât face cursa asta. Îmi zice că nu ştie, că e prima lui zi de taxi. Pfff. Şi eu port cupa D la sutien! Cer o confirmare: „e prima zi de taxi?”. O întoarce cu „e prima zi cu maşina asta, a mea e în service”. Pai du-o nene şi pe asta la reparat, că e stricată, are pe maimuţa goala în ea. Îi cer bonul cu ştampilă să văd cum îl cheamă pe pungaş. Evident, nu avea ştampilă. Dacă oamenii de la Cristaxi monitorizează articolele despre ei, (aşa cum mai fac şi alţi păzitori de branduri de renume), să ştie că nea caisă cu indicativul 725 poartă un animal în maşină. Şi nu, nu mă refer doar la maimuţă.

Iar voi, dragi scârbetteni, dacă vedeţi că suma nu e aia pe care o plătiţi voi de obicei, nu plătiţi mai mult decât ştiţi că face cursa. Dacă maimuţarul face figuri, sunaţi la firmă şi cereţi un controlor de trafic. Suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi 🙂

P.S.: Am mai avut o experienţă cu firma asta. Poate o să v-o povestesc

imagini-net-cu-maimute-1


r********.ro mă învaţă să mă „mut”

Cum bazele de date cu adrese de mail se vând ca pâinea caldă în zilele noastre, iată cum mă invadează tot felul de spamuri în fiecare zi. De ceva vreme, primesc newsletter de la r*******.ro. Îl şterg în fiecare zi fără să îl citesc, dar în dimineaţa asta m-am hotărât să îl deschid ca să dau un unsubscribe sau ceva să scap de el.

Cum căutam eu opţiunea asta, surpriză! Văd poza unui pulărau cu ceea ce era, cel mai probabil, o pereche de şosete în chiloţi. Articolul la care este ataşată poza asta se numeşte „10 lucruri pe care i le poţi face iubitului tău când este dezbrăcat”. Mă gândesc automat: dacă este ăsta din imagine, primul lucru ar fi să îi zic să ridice de pe jos şoseta care tocmai a căzut.

Intrigată, intru să citesc. Primul sfat sună cam aşa: „Atunci cand sta in picioare strecoara-te pe la spatele lui si apuca-i penisul. Chiar daca nu e excitat va fi in doar cateva secunde. Pentru a-i spori placerea pune cateva picaturi de lubrifiant in mana. Va incremeni!” WOW! Deci fetelor, ştiu cum puteţi să faceţi asta. Îl pândiţi când e la duş. Aşteptaţi lângă uşa de la baie. Vă scuipaţi în palme şi le frecaţi ca şi când aţi avea un plan diabolic. Bine, nu e ca şi când ar fi departe de adevăr asta. Acum că aveţi problema lubrifiantului rezolvată, puteţi să mergeţi mai departe. Când îl vedeţi că iese, bam! săriţi şi îl prindeţi pe puţos. Cu siguranţă nici nu o să ştie ce l-a apucat! Pentru a creşte şansele să se excite în cateva secunde cum promite articolul, puteţi să îi şi strigaţi: „got you, motherfucker!”

Mergem mai departe, ne mai învaţă aşa: „O baie cu spuma impreuna poate fi o ocazie minunata de relaxare, asa ca in fiecare saptamana rezervati-va o ora sa faceti baie impreuna. Veti crea astfel o legatura foarte puternica intre voi.” Desigur, poate că nu aveţi nici o legătură unul cu altul, poate că nu vă potriviţi în nici un fel, dar dacă faceţi baie împreună, ei bine, asta o să vă consolideze relaţia care va dura până la adânci bătrâneţi.

It keeps getting better: „Iti place mierea? Sau frisca, sau ciocolata, sau orice altceva poti intinde pe corpul lui? Foarte bine, acum treci la treaba! Nu te gandi ca patezi cearseafurile sau ca iti intra ciocolata in par si distreaza-te. Putina miere pe penisul lui pe care tu sa o cureti mai apoi cu limba va fi ceva ce nu va refuza niciodata.” Dar dacă ţie îţi place să mănânci sare şi piper. Crezi că o să te refuze?

Şi, în final, pentru că nu mai pot cu mintea: „Invita-l la o partida de sex…mai tarziu. Imbraca-te provocator sau pune-ti doar o pereche de slipi foarte sexy, du-te si mangaie-l, atinge-l si spune-i cat de mult ai vrea sa faci sex. Cand se excita putin, indeparteaza-te si spune-i ca ai de facut ceva inainte si ca trebuie sa mai astepte inca 10 minute. Vor fi cele mai lungi 10 minute din viata lui.” Eu aş băga mâna în foc că 10 minute chiar mai lungi decât astea „cele mai lungi 10 minute din viaţa lui” le poate experimenta şi când face pipi şi nu are unde. Ştiţi vorba aia: un pişat la vremea lui face cât două … 🙂

Tare aş vrea să le cunosc şi eu pe fetele astea.

P.S.: Nu am mai dat unsubscribe 🙂

Hai, vă pupă Scârbetta!

sex3


Hai, te fac un selfie?

I’m egocentristă and I know it. Îmi place atenţia. Şi îmi place ca oamenii mişto să mă bage în seamă. Pentru proşti în schimb, m-aş face invizibilă.

Şi da, am acceptat şi că nu sunt singura egocentristă. După ce am îmbrăţişat această descoperire, o alta avea să mă pălească: cum mă plimbam eu zilele trecute pe Instagram, vad că u’ uom a pus hashtag (pentru cei neduşi la biserica internetului, hastagul e când pui # în faţa unui cuvânt, şi îţi incluzi postarea într-o categorie definită de acel cuvânt; categoria poate să existe deja sau o poţi predefini tu, dacă eşti primul deştept care s-a gândit la categoria respectivă; ex: dacă fac o poză cu un poo pot să scriu #căcat şi poza mea o să ajungă în acelaşi loc cu pozele altor căcăcioşi, dacă în schimb pun #căcătpansat, categoria o să fie semnificativ mai mică pentru că mă nişez).

Deci, revenind: găsesc pe Instagram o poză cu #selfie. Şi mă gândesc: ce looser şi ăsta. Şi-a făcut-o selfie. Cum ar veni o laba virtuală. Ca atunci când îţi dai like singur la postări. Şi dau click pe selfie să văd dacă e singurul dintre pământeni care s-a gândit la aşa ceva. Surpriză: ajung în Raiul la egocenTRIŞTI. Sunt peste 7,1 milioane de poze în categoria asta. Mai există şi #selfies, asta e un pas mai aproape spre acceptarea celuilalt. Pluralul. Bă suntem mai mulţi-ul. Totuşi, sunt doar 1,3 milioane de poze la plural aici. Diferenţă mare.

După ce am ieşit de acolo, mi-am dat seama că cele câteva tute pe care le cunosc şi care îşi fac selfie-uri din astea din acelaşi unghi, de minim 3 ori pe zi, nu sunt singure pe lume.

Hai, vă pup! Mă duc să mă selfiesc!

P.S.: Dacă avea şi Van Gogh Instagram, ce de like-uri lua la selfie-ul ăsta!

gogh.self-orsay


Sunt proprietăreasăăă!

Mi-am cumparat domeniu!!! I-aş fi zis Domeniul Scârbettei, dar am auzit eu ca less is more şi deci o să se numească simplu: scarbette.ro.

Aşa că ieri am strâns o armată de băieţi de la divizia de internet şi am pus ţara la cale. E drept că nu am înţeles nici jumătate din termenii lor, dar când am auzit ceva de pişing, mi-am dat seama că suntem pe aceeaşi lungime de undă şi că nici nu puteam să aleg oameni mai potriviţi.

Urmează o perioadă aglomerată în care o să mutăm mobila, o să setăm şi redecorăm. Deci undeva prin februarie, când o să facă blogul un an de la deschidere vă invit pe toţi acolo.

Vă pupă Scârbetta latifundiară (online)

Happy


Busuiocea

Vă scriu cu întârziere despre subiectul ăsta, pentru că nu am avut timp să îl scriu la timpul lui.

Bombardată de ştirile de la televizor, iată-mă faţă în faţă cu tradiţiile populare româneşti. Cică în noaptea de Bobotează trebuia să-mi pun busuioc sub pernă ca să îmi visez ursitul. Mi-aş fi pus eu o busuioacă. De Bohotin. Cum busuioc n-aveam prin casă, m-am gândit să-mi ung perna cu nişte pesto. Dar neah! Mi-am dat seama că de fapt e al naibii de tricky. Pentru o mental-disturbată ca mine, evenimentele de peste zi sunt foarte importante. De cele mai multe ori fabuloşeniile pe care le visez eu sunt legate de ce mi se întâmplă în ziua respectivă. Aşa că dacă mă pregăteam de dimineaţă, făceam şi eu o selecţie, un shortlist 🙂

După aia, am mai văzut şi treaba aia cu turta sărată. Că cică trebuie să mănânci înainte să te culci una şi ăla care îţi aduce apă în somn e the one. Eu beau multă apă de obicei. Deci cred că cel mai probabil ar fi trebuit să-l visez pe ăla care îmi aduce un veceu.

O altă chestie pe care am mai auzit-o a fost cum că cine alunecă în ziua de Bobotează, se mărită în anul ăla. Tocmai de aia nu am ieşit duminică din casă. Să nu risc. Mă rog, asta şi faptul că sunt la a doua tură de răceală. Vorba oamenilor de la „Aud Voci” e cod galben de muci în toată ţara. Oricum, mi-a zis M. azi că ar fi fost mişto să alunec oricum pe gresie în baie. Nonsense, mi-am pus antiderapante şi în casă 🙂

20130108-231530.jpg

PS: Desigur, exista şi varianta să-mi pun poza lui sub pernă, dar parcă e prea urât!

Costel_Busuioc_300


Le reveillon

În 26 de ani am avut parte numai de revelioane nasoale. Nu mă apuc să vă povestesc despre ele că au fost atât de naşpa că nici nu merită să le mai menţionez.

Anul ăsta m-am hotărât să merg la Sibiu. Am văzut un reportaj pe un canal de travel şi mi s-a făcut poftă să ajung din nou acolo. Aşa că dau sfoară în tară şi aşa am format Trio Galaxy (sau The three stooges – depinde de moment). Şi cum m-am plimbat vara asta până n-am mai avut nici aer şi mai ales nici zile de concediu, am putut să plec de-abia pe 31 decembrie, după ce am dat o tură pe la birou. Şi, pentru că am intrat curioasă să văd cine a mai venit la birou în ultima zi din an, am dat cu capul în tocul uşii de au bubuit amândouă. Femeia de serviciu care era în spatele meu mă întreabă disperată: „Ce ai vrut să faci?!?”. Mă durea prea tare ca să-mi mai ardă de glume, că tare i-aş fi aruncat un „am vrut să mă omor şi m-am aruncat în uşă”. De fapt, doar am spart ghinionul din 2012. În plus, cu cucuiul meu din frunte, părea că militez pentru drepturile unicornilor de a merge cu trenul.

Ajungem în gară şi fac o poză artsy cu tăbliţa de pe tren (Bucureşti-Sibiu) şi o urc pe Instagram. Aşa aflu ca şi un prieten din liceu e în Sibiu.

După 6 ore de drum, iată-ne ajunşi la destinaţie. E 31 decembrie, ora 21:04. Pentru mine, taximetriştii reprezintă un indicator important în evaluarea unui oraş. Ăsta-i barometrul pentru măsurarea omeniei locale. Omul pe care l-am luat de la gară ne-a vorbit cu atâta drag. Şi la fel şi toţi ceilalţi care au urmat după el. În două zile la Sibiu, am avut tot atâtea curse plăcute câte am avut într-un an în Bucureşti.

Am ajuns deci bucuroşi la Villa Santa Maria (o afacere de familie pe care v-o recomand cu drag). N-aveam nici un plan mai departe de „mergem în piaţă la 12 să vedem artificiile şi cel mai frumos târg de Crăciun din ţară”. La 23:30, eram spălaţi, parfumaţi şi îmbrăcaţi cu hainele bune (de stat la frig) şi gata să plecăm spre Piaţă. Surpriză! Nu găsim nici un taxi la telefon. După nişte salturi de gazelă, prindem providenţial un taxi din şoseaua principală. Surpriză din nou! Dăm tot de un om cumsecade şi incredibil, dar cursa face cât scrie pe aparat. Îmi aduc aminte revelionul de acum doi ani, în care taxiul luat din Centrul Vechi spre casă a costat 150 de ron.

Am ajuns deci la timp în Piaţa Mare şi l-am auzit pe Klaus (Iohannis, nu Santa) cum numară invers. Poate că doar mi s-a părut, dar parcă oamenii nu l-au întâmpinat cu prea mare bucurie. Probabil că a pierdut ceva popularitate de la povestea cu venitul la Bucureşti. A fost doar feelingul meu, nu m-am interesat prin jur să văd care e treaba. Oricum, gândul mi-a trecut rapid şi am rămas cu ochii căscaţi la artificii ca un copil în faţa magazinului de jucarii. Având în vedere istoria mea de revelioane nereuşite, eram mulţumită şi doar cu faptul că am băut cel mai bun Prosecco (sau Prosexo, asa cum l-am rebotezat) adus de A. tocmai din Viena, în cel mai frumos oraş din România. Dar lucrurile nu s-au oprit aici 🙂

Câteva minute mai târziu, ne îndreptăm spre hostelul colegului de liceu, pentru că B. vrea să take a leak şi habar nu avem unde să mergem în altă parte mai aproape. Intrăm din greşeală pe altă uşă şi nimerim într-un spaţiu în curs de amenajare care o să se transforme în aproximativ 10 zile în cel mai tare pub din Sibiu. Ne dăm seama că am greşit intrarea şi dăm să ieşim, dar oamenii ne poftesc să rămânem înăuntru. Au venit să desfacă şampania în Pub, dar se pregătesc să se ducă să petreacă în casa unuia dintre ei, acolo unde ne invită şi pe noi. Unul dintre băieţi e cu maşina şi face ture dus-întors ca să ne transporte pe toţi şi să nu fie nevoie să luăm taxiul. Mergem deci spre casa lui Alex. Pe drum, Mihai vorbeşte la telefon cu familia lui şi îi anunţă pe rând că „e cu nişte prieteni de la Bucureşti”. Ajungem la destinaţie. Am venit cu mâna în fund, dar cu toate astea, toată lumea e drăguţă cu noi şi sunt preocupaţi să ne simţim bine. Am dansat şi ne-am distrat de parcă ne ştiam dintotdeauna. După ce trăieşti o viaţă în jungla din Bucureşti, atâta omenie te copleşeşte. Îmi răsună în cap numai versul ăsta, deşi nu l-am ascultat de multă vreme: Nu-i pământ ca şi Ardealul, nu e om ca ardeleanul. 

Alex, proprietarul casei, e aviator şi pilotează avioane ultrauşoare. Şi în afară de asta, eu un om straşnic. Are vocea lui Chilian şi îi place Michael Jackson. Fetele sunt tare frumoase. Alexandra te cucereşte cu zâmbetul ei. Marius e ca argintul viu. Diana are nişte ochi atât de frumoşi! Mihai are un optimism contagios. Şi-a luat viaţa în mâini de mic şi ştie că fruntea trebuie să stea întotdeauna în sus. Îi place dubstepul. Îşi iubeşte familia mai presus de orice şi ne-a invitat să mergem la vară la ferma părinţilor lui. Claudiu are numa’ poveşti amuzante. Alex-fotograful are un umor ardelenesc bestial. Cu toată strădania lui, n-am reuşit să zic „niiii amuuuu” aşe cum trebă.

A doua zi, ne întâlnim din nou cu noii nostri prieteni sibieni. Ne propunem să facem turul cluburilor din oraş, dar socoteala din târg iese că ne oprim în primul club în care am şi intrat: Oldies, care e decorat atât de fain şi muzica e atât de bună, că nu îţi vine să crezi că eşti într-un local din RO. Vă recomand să treceţi pe aici dacă sunteţi prin zonă. Şi nu ezitaţi să beţi un shot cu chilli. Atenţie însă! să aveţi un butoi cu apă lângă voi şi musai să faceţi pipi înainte 🙂

Am petrecut şi aici de parcă era din nou noaptea de revelion. La un moment dat, se distinge un tip din mulţime. E al naibii de stylish şi cool. Unul dintre băieţi îmi zice: „uite, ăsta e singurul gay din Sibiu”. Mă întreb inevitabil cu cine face treaba aia atunci. Aflu şi că e cel mai bun hairstylist din oraş. Intrăm în vorbă şi îmi spune că e o diferenţă între „a fi cel mai bun” şi „a fi cel mai cunoscut” şi că el e „doar cel mai cunoscut”. Primesc ca un bobârnac peste nas lecţia asta de modestie.

V-aş mai povesti până mâine, dar şi aşa mi-e teamă că mulţi dintre voi s-au oprit înainte de jumătatea postării ăsteia. Concluzia mea e asta: nici că puteam să aleg un loc mai bun pentru revelion. Urmează o postare scârbettească despre drumul de întoarcere spre Bucureşti.

Vă pup de nu vă vedeţi!

536251_4728450042776_168258361_n


O brumă de înţelepciune

Aseară, în timp ce îmi pregăteam infuzia cu ulei de eucalipt, am tuşit textul ăsta. Iată lucrurile în care nu mai cred eu:

Miza foreverului
Ne pierdem timp preţios planificând totul de parcă am trăi o veşnicie. Ne calculăm paşii. Ne cântărim cuvintele. Ne amăgim că trăim sănătos consumând bio-bullshits. Incercăm să clădim relaţii care să ţină „până când moartea ne va despărţi”. De ce să nu ne propunem să avem relaţii de tipul „până când moartea iubirii dintre noi ne va despărţi”? E ciudat, nu? Mai ales după ce vezi atâtea siropăreli americane în care până şi fuckbuddişii îşi dau seama că se iubesc până la cer şi înapoi. Găsiţi echilibrul între carpe diem şi planificare.

Girlfriendanismul
De ce să îţi împarţi toate gândurile cu o altă persoană? Si mai ales cu o persoană de acelaşi sex? Si mai ales dacă sunteţi fete? Ajungeţi fie să vă amplificaţi problemele, atunci când le aveţi, şi să le transformaţi în adevărate drame, fie să vă povestiţi banalităţi de tipul „tocmai am fost la budă” sau „am tuşit” atunci când nu aveţi probleme. Deşi totuşi aveţi. Cea mai mare dintre ele fiind tocmai faptul că întreţineţi o relaţie din asta de liceu. Deci, în afara situaţiei în care eşti gay sau lesbi, apropierea asta sufocantă de o persoană de acelaşi sex nu îţi va face decât rău. Te va depersonaliza şi îşi va lua focusul de la lucruri mult mai importante. Asta nu e un discurs pro-pribegie. Alegeţi-vă oameni frumoşi în jur, oameni de încredere, oameni pe care vă puteţi baza atunci când aveţi nevoie şi fiţi oameni pe care se pot baza şi ei atunci când au nevoie. Dar nu oameni cu care să vă împărtăşiţi orice băşină şi nu oameni care să vă servească şi cărora să le serviţi drept cârjă prin viaţă.

De mâinele
Chestiile nu trebuie amânate. Vrei să faci ceva, faci de azi. Nu poţi? Stai aşa că nu mă refer la chestii radicale de tipul „mâine îmi dau demisia şi mă mut în Galapagos”, deşi sunt şi oameni capabili de chestia asta. Dar, ca să fim rezonabili, mă refer la lucruri mai moderate. De la chestii de genul: o să mă las de fumat de maine până la declaraţii pe care le ţii în tine pentru că nu e momentul azi, dar poate că mâine o să fie. Dar dacă mâine e 21 decembrie, s-ar putea să ai ghinion 🙂

Totul o să fie binele
Cine zice asta? Şi pe baza a ce? Taxi avea un vers care suna al dracului de frumos „cine-mi va mai spune va fi bine când e foarte greu”, dar în afară de sunatul ăsta frumos, e cam enervant. Dacă replica asta nu vine şi cu o garanţie scrisă, eu nu vreau să o mai aud. Prefer să aud un „habar n-am cum o să fie, tu să fii pregătită pentru orice”.

Intotdeauna ceilalţi sunt de vină pentru ce mi se întâmplă mie rău
E cel mai uşor lucru pe care îl poţi face: să arunci gunoiul în curtea vecină. Am râgâit? Sigur, e din cauza chelnerului ăluia care a adus micii la masă. Şi nah, a trebuit să-i mănânc eu din cauza lui. Şi uite, acum râgâi. Nu-i uşor să înveţi să îţi asumi lucrurile pe care le faci. Desigur, o poţi face superficial căzând în extrema cealaltă: „da, ai dreptate, eu sunt proasta”, dar autoflagelarea de tipul ăsta nu mi-a plăcut niciodată.

Jocurile
Despre asta nu spun decât atât: dacă nu sunt în pat sau Olimpice sau, şi mai bine, Olimpice în pat, sunt inutile. Nu le jucaţi. Nu vor face decât să vă consume timpul şi energia. Şi, zău că beneficiile sunt mai mici decât costurile.

Vă pupă Scârbetta! Să fiţi bine!

20121205-095423.jpg


Ieri a fost boicotată stalkărimea

Ieri s-a stricat whatsappul. Mai precis una dintre funcţiile drăciei. Nu mai arătau corect ora ultimei logări. Eroarea mi-a fost semnalată încă de dimineaţă de către O., care mi-a scris şi se panicase că nu răspund şi că apăream logată ultima oară cu o seară înainte.

Ne-au dereglat la cap toate device-urile şi toate aplicaţiile. Nu mai poţi să ignori un mesaj cum trebuie. Nu mai poţi să zici un cinstit „am văzut mesajul târziu” că toolurile astea de stalkuială te dau de gol.

Facebookul are felia lui mare de vină în toată treaba asta. Prima mişcare a fost atunci când au introdus „seen at…” prin care îi arată celuilalt când i-ai citit mesajul. Dar băieţii nu s-au oprit aici şi îţi arată şi când a fost celalalt activ ultima oară. E practic „idle-ul” lor. Şi da, şi Yahoo messenger îl are, dar acolo îl poţi dezactiva. La Facebook nu ai cum. Explicaţia lor a fost următoarea: să ştii când să aştepţi răspuns de la celalalt. My ass! Exact asta face funcţia asta: îţi „ajustează aşteptările”. Să fim serioşi! În realitate, stau toţi geekşii ăia cu coşuri pe faţă de la Facebook şi se gândesc cum să facă să le stalkuiască mai bine pe nişte femei care nu s-ar uita niciodată la ei. Aşa că şi-au făcut instrumentele astea stalker-friendly. Şi îi mai ajută şi pe alţii ca ei în demersurile lor securiste.

Desigur, mulţi ar putea să spună că dacă nu îmi convine, să nu mai folosesc toate astea. Vreau să le folosesc, îmi sunt utile, doar că aş vrea să le folosesc în nişte limite decente de privacy.

Ma întreb ce urmează. O să apară pe Facebook „Gigel took a shit at 8:50 A.M”. And it was great!…aş putea adăuga.

20121120-204143.jpg