Tag Archives: crin antonescu

Suntem un popor de shaormişti

Scârbette alege să nu se amestece în chestiunile politice atât de intens dezbătute zilele astea. Dacă deschizi facebook-ul, te păleşte mulţimea de postări legate de treaba asta. Aşa cum bine zicea omul ăsta aici, o să treacă repede acest heirupism al populaţiei facebookiste. Într-o lună de zile nu o să mai intereseze pe nimeni horele astea cu accente de sumo pe care le vedem rulate în buclă sub benzi de breaking news pe la televizor. Dacă e cineva care o sa i-o tragă USL-ului, ăla e Băsescu, nu poporul. Românii nu vor, nu pot, nu vor să poată. Deci chill, dragi compatrioţi pseudo-activişti. Dacă vreţi să faceţi ceva, ieşiţi direct în stradă, că în ’89 nu mai exista facebook şi totusi ce de lume s-a strâns. În ţara în care străzile put de audi-uri, în ţara în care, la protestele din iarnă, mall-urile erau pline, în ţara lu’  merge şi aşa, nu o să fim niciodată o voce suficient de puternică. Pentru că în timp ce câteva voci ţipă, majoritatea fluieră.

Deci, deşi titlul v-ar fi putut duce cu gândul la situaţia politică, ei bine nu, nu despre asta e vorba. Am vrut doar să vă transmit concluzia asta la care am ajuns analizându-mi un pic traficul din ultima perioadă. Am avut un număr fabulos de căutări din google. Practic, google-ul a devenit referrer-ul meu principal, surclasând facebook-ul, marele aducător de trafic până acum o lună de zile. Motivul? Ei bine, sutele de shaormişti care şi-au turtit buricele degetelor pe tastatură ca să caute „shaorma de la knorr” au aterizat la mine pe blog. Deci, ce filosofie, ce umor, ce dischis? Bagi acolo un cuvant din raza de interes a mainstreamului şi te-ai scos.

Şi, pentru a-mi continua planul, tag-urile pentru acest post vor fi în acord cu subiectele la modă.

Fiţi deştepţi!

Vă pupă Scârbetta!