Tag Archives: Brugge

Meet The Flemish (sau cum mi-am petrecut primul concediu din 2013)

Îmi spunea cineva la un moment dat că cel mai bine e să-ţi spargi concediul în 4 şi să-ţi iei câte o săptămână o dată la 3 luni. Ei bine, pe prima de anul ăsta mi-am petrecut-o pe tărâm flamand.

The Weather. Belgia e friguroasă. Mai ales pentru o piftie ca mine. Mie îmi trebuie peste 25 de grade ca să încep să mă simt bine. Sub temperatura asta funcţionez cu greu. Aşa că ploaia şi rafalele de vânt cu care m-a îmbrăţişat Belgia când am coborât din avion m-au dezarmat rapid. Şi în Bucureşti, iarna, stau maxim 5 minute pe zi afară. Maxim. Aici, pe lângă frig, vântul te rupe în două. Îmi vine în minte doar replica lui Penelope Cruz din Volverul lui Almodovar în care dă vina pentru tulburarea psihică a unuia dintre personaje pe „ese maldito viento” care bătea foarte puternic în zona în care stătea personajul respectiv. Sper să nu înnebunesc :). Totuşi, cred că cea mai bună descriere pentru vremea din Belgia e „expect the unexpected”. Un singur lucru e constant: frigul. În rest, se trece de la ploaie, la ninsoare şi la cer senin în interval de câteva minute. Într-una dintre zile a fost un soi de tornadă care a smuls acoperişuri la doar 15 km de noi. Ca să nu o mai lungesc mult cu vremea, vă spun atât: m-am căcat pe mine de frig săptămâna asta.

The Buildings. Cu tot frigul ei, Belgia e fermecătoare. Peste tot vezi clădiri mişto. Nu mă pot hotărî când fac pozele. Când cred că am văzut una frumoasă, hop!, apare una şi mai şi. Catedralele şi turnurile sunt spectaculoase. Iar casele…Ei bine, casele par din poveste. Nu ştiu dacă belgienii se fălesc cu casele lor sau nu, dar cei mai mulţi dintre ei ar trebui să se fălească tare.

The People. Belgia, deşi e o tărişoară-tampon, rezultată din unirea a trei teritorii cu poporul aferent (olandezi, francezi şi nemţi) se împarte, din punctul meu de vedere în Bruxelles şi restul ţării. Asta pentru că Brusselul, ca orice capitală europeană, e cosmopolit, e agitat, e plin de oameni pestriţi, coloraţi şi grăbiţi. Restul Belgiei se scaldă în linişte. Lucrurile se întâmplă în alt ritm. Străzile nu sunt animate. Oraşele nu au sunete, nu au zumzet. Pare pustiu peste tot. Dincolo de faptul că străzile sunt de cele mai multe ori golaşe, nu simţi că e viaţă nici în case. Nu mi-am văzut sau auzit vecinii toată săptămâna. Am trecut pe lângă sute de case care păreau părăsite. Oamenii vin de la serviciu şi intră liniştiţi în casă. Au tabieturi şi nu sunt dependenţi de smartfoane sau gadgeturi. Printul încă funcţionează bine aici. Oamenii îşi primesc ziarele la care sunt abonaţi în fiecare zi. Aşa cum primesc şi scrisori şi felicitări. Da, şi la ei e tot 2013. Trăiam cu proasta impresie că toată lumea foloseşte doar mailuri şi e-card-uri.

The Sweets. După toate informaţiile pe care le ştiu acum despre diabet, mă închin cu două mâini când văd câte dulciuri sunt în ţara asta. Unde întorci capul, e ciocolată. Şi marţipan. Dragul de marţipan. Cu această ocazie, ţin să îmi reafirm dorinţa de a fi învelită în marţipan când o să mor. Revenind, cu toate bombele astea diabetice, bătrânii lor rezistă. Şi rezistă bine. Azilurile arată ca hotelurile de 5 stele şi, din când în când, mai vezi câte o gaşcă de zbârcite din astea de 80 de ani, sorbindu-şi liniştite berea.

The Money. Belgia e printre ţările europene foarte scumpe. Iată încă un motiv să-mi placă România, unde o porţie de bruschete de exemplu, costă cam 3-4 euro, nu 13 euro. E scump şi să te îmbeţi aici. În ţara berii, cu banii cu care în Romania te pui în cap, nici nu apuci să te ameţeşti.

The Smoking. Trebuie să vă mai spun şi de fumat. E ciudat să intri într-un restaurant şi să-ţi miroasă a mâncare, nu a fum. Iar eu m-am simţit exact ca în dvd-ul făcut după metoda de renunţat la fumat a lui Allen Carr (pe care am fost obligată să îl vizionez) în care cetăţenii dependenţi se duc afară prin vânt şi ploaie ca să îşi satisfacă nevoia. Dar, din câte am văzut, asta nu i-a determinat pe belgieni să renunţe. Poza e făcută în faţa unui teatru.

20130210-235432.jpg

În ultima zi am avut  fluturaşi în stomac la gândul că mă întorc. It’s good to be back! Vă pupă Scârbetta!


Adevărata vacanţă din adevăratul an 2012

Exact acum o săptămână era ultima zi din cel de al doilea concediu de anul ăsta, şi aşa că o să vă scriu despre experienţa asta.

Vara asta, într-o singură lună, am vizitat mai multe ţări decât am vizitat în cei 26 de ani de până acum. Prima vacanţă a fost în balcani: Serbia, Croaţia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Bulgaria (ultimele două doar pentru tranzit).

Ei bine, după acest concediu, omul pe care îl iubesc a venit pe nepusă masă, m-a luat pe sus şi mi-a oferit un concediu aşa cum trebuie să fie: locuri mişto cu omul mişto. Şi, şi cu încărcător de iphone în maşină :). Traseul stabilit: Budapesta, Praga, Amsterdam, Brugge, Dunkerque, Londra. Cu înţelegerea (facută din degetele mici de la mâini) să nu ne certăm, am pornit la drum.

Cum socoteala de acasă, nu se potriveşte cu aia din târg, au existat ceva fricţiuni, dar le voi îngropa, aşa cum am îngropat securea războiului în aeroportul din Londra, şi vă voi povesti numai highlighturile. Nu, nu mi-am descoperit latura umană şi creştină, ci, pur şi simplu, ungurul mă are cu ceva la mână 🙂

Aventura a început din Bucureşti şi prima oprire a fost în oraşul de suflet al Scârbettei, oraş care a devenit al dracului de comercial, deci, iată-ne la 11 noaptea rupând bookingul în două. TOATĂ Sighişoara e ocupată. La fel şi împrejurimile. Nu, nu era weekendul cu festivalul. Well, îmi iau cizmele de călărie asa cum le-am adus, adică nefolosite, şi plecăm mai departe. Ne-am oprit undeva între Gilău şi Cluj, unde ne-a răsărit un super-hotel în cale, in the middle of fuckin’ nowhere. Cu un mix de naughtiness şi religiozitate, reprezentate de duşul cu pereţi de sticlă aşezat în cameră, nu în baie şi, respectiv, Biblia de pe noptieră, Fusion e un hotel foarte mişto. În parcarea hotelului tronează un Lamborghini nu ştiu cum, care cică face cam un milion de euro. Maşina asta şi încă 2 din parcare au numarul CZR. Presupunem că pe sefu’ la tot hotelul îl cheama Cezar. Şi, după locul în care a parcat, înţelegem că nu a fost foarte norocos. Vorba ungurului, care după ce a dormit o noapte cu Biblia în dreptul capului a devenit foarte spiritual: Dumnezeu dă şi Dumnezeu ia.

Aflati mai multe din aventurile partenerilor Ştefazărieni în episoadele care urmează. Next Ungaria şi o firmitură de Slovacia.

PS: iată-l pe Cezar, posesorul unui Lamborghini şi al unui handicap