Le reveillon

În 26 de ani am avut parte numai de revelioane nasoale. Nu mă apuc să vă povestesc despre ele că au fost atât de naşpa că nici nu merită să le mai menţionez.

Anul ăsta m-am hotărât să merg la Sibiu. Am văzut un reportaj pe un canal de travel şi mi s-a făcut poftă să ajung din nou acolo. Aşa că dau sfoară în tară şi aşa am format Trio Galaxy (sau The three stooges – depinde de moment). Şi cum m-am plimbat vara asta până n-am mai avut nici aer şi mai ales nici zile de concediu, am putut să plec de-abia pe 31 decembrie, după ce am dat o tură pe la birou. Şi, pentru că am intrat curioasă să văd cine a mai venit la birou în ultima zi din an, am dat cu capul în tocul uşii de au bubuit amândouă. Femeia de serviciu care era în spatele meu mă întreabă disperată: „Ce ai vrut să faci?!?”. Mă durea prea tare ca să-mi mai ardă de glume, că tare i-aş fi aruncat un „am vrut să mă omor şi m-am aruncat în uşă”. De fapt, doar am spart ghinionul din 2012. În plus, cu cucuiul meu din frunte, părea că militez pentru drepturile unicornilor de a merge cu trenul.

Ajungem în gară şi fac o poză artsy cu tăbliţa de pe tren (Bucureşti-Sibiu) şi o urc pe Instagram. Aşa aflu ca şi un prieten din liceu e în Sibiu.

După 6 ore de drum, iată-ne ajunşi la destinaţie. E 31 decembrie, ora 21:04. Pentru mine, taximetriştii reprezintă un indicator important în evaluarea unui oraş. Ăsta-i barometrul pentru măsurarea omeniei locale. Omul pe care l-am luat de la gară ne-a vorbit cu atâta drag. Şi la fel şi toţi ceilalţi care au urmat după el. În două zile la Sibiu, am avut tot atâtea curse plăcute câte am avut într-un an în Bucureşti.

Am ajuns deci bucuroşi la Villa Santa Maria (o afacere de familie pe care v-o recomand cu drag). N-aveam nici un plan mai departe de „mergem în piaţă la 12 să vedem artificiile şi cel mai frumos târg de Crăciun din ţară”. La 23:30, eram spălaţi, parfumaţi şi îmbrăcaţi cu hainele bune (de stat la frig) şi gata să plecăm spre Piaţă. Surpriză! Nu găsim nici un taxi la telefon. După nişte salturi de gazelă, prindem providenţial un taxi din şoseaua principală. Surpriză din nou! Dăm tot de un om cumsecade şi incredibil, dar cursa face cât scrie pe aparat. Îmi aduc aminte revelionul de acum doi ani, în care taxiul luat din Centrul Vechi spre casă a costat 150 de ron.

Am ajuns deci la timp în Piaţa Mare şi l-am auzit pe Klaus (Iohannis, nu Santa) cum numară invers. Poate că doar mi s-a părut, dar parcă oamenii nu l-au întâmpinat cu prea mare bucurie. Probabil că a pierdut ceva popularitate de la povestea cu venitul la Bucureşti. A fost doar feelingul meu, nu m-am interesat prin jur să văd care e treaba. Oricum, gândul mi-a trecut rapid şi am rămas cu ochii căscaţi la artificii ca un copil în faţa magazinului de jucarii. Având în vedere istoria mea de revelioane nereuşite, eram mulţumită şi doar cu faptul că am băut cel mai bun Prosecco (sau Prosexo, asa cum l-am rebotezat) adus de A. tocmai din Viena, în cel mai frumos oraş din România. Dar lucrurile nu s-au oprit aici 🙂

Câteva minute mai târziu, ne îndreptăm spre hostelul colegului de liceu, pentru că B. vrea să take a leak şi habar nu avem unde să mergem în altă parte mai aproape. Intrăm din greşeală pe altă uşă şi nimerim într-un spaţiu în curs de amenajare care o să se transforme în aproximativ 10 zile în cel mai tare pub din Sibiu. Ne dăm seama că am greşit intrarea şi dăm să ieşim, dar oamenii ne poftesc să rămânem înăuntru. Au venit să desfacă şampania în Pub, dar se pregătesc să se ducă să petreacă în casa unuia dintre ei, acolo unde ne invită şi pe noi. Unul dintre băieţi e cu maşina şi face ture dus-întors ca să ne transporte pe toţi şi să nu fie nevoie să luăm taxiul. Mergem deci spre casa lui Alex. Pe drum, Mihai vorbeşte la telefon cu familia lui şi îi anunţă pe rând că „e cu nişte prieteni de la Bucureşti”. Ajungem la destinaţie. Am venit cu mâna în fund, dar cu toate astea, toată lumea e drăguţă cu noi şi sunt preocupaţi să ne simţim bine. Am dansat şi ne-am distrat de parcă ne ştiam dintotdeauna. După ce trăieşti o viaţă în jungla din Bucureşti, atâta omenie te copleşeşte. Îmi răsună în cap numai versul ăsta, deşi nu l-am ascultat de multă vreme: Nu-i pământ ca şi Ardealul, nu e om ca ardeleanul. 

Alex, proprietarul casei, e aviator şi pilotează avioane ultrauşoare. Şi în afară de asta, eu un om straşnic. Are vocea lui Chilian şi îi place Michael Jackson. Fetele sunt tare frumoase. Alexandra te cucereşte cu zâmbetul ei. Marius e ca argintul viu. Diana are nişte ochi atât de frumoşi! Mihai are un optimism contagios. Şi-a luat viaţa în mâini de mic şi ştie că fruntea trebuie să stea întotdeauna în sus. Îi place dubstepul. Îşi iubeşte familia mai presus de orice şi ne-a invitat să mergem la vară la ferma părinţilor lui. Claudiu are numa’ poveşti amuzante. Alex-fotograful are un umor ardelenesc bestial. Cu toată strădania lui, n-am reuşit să zic „niiii amuuuu” aşe cum trebă.

A doua zi, ne întâlnim din nou cu noii nostri prieteni sibieni. Ne propunem să facem turul cluburilor din oraş, dar socoteala din târg iese că ne oprim în primul club în care am şi intrat: Oldies, care e decorat atât de fain şi muzica e atât de bună, că nu îţi vine să crezi că eşti într-un local din RO. Vă recomand să treceţi pe aici dacă sunteţi prin zonă. Şi nu ezitaţi să beţi un shot cu chilli. Atenţie însă! să aveţi un butoi cu apă lângă voi şi musai să faceţi pipi înainte 🙂

Am petrecut şi aici de parcă era din nou noaptea de revelion. La un moment dat, se distinge un tip din mulţime. E al naibii de stylish şi cool. Unul dintre băieţi îmi zice: „uite, ăsta e singurul gay din Sibiu”. Mă întreb inevitabil cu cine face treaba aia atunci. Aflu şi că e cel mai bun hairstylist din oraş. Intrăm în vorbă şi îmi spune că e o diferenţă între „a fi cel mai bun” şi „a fi cel mai cunoscut” şi că el e „doar cel mai cunoscut”. Primesc ca un bobârnac peste nas lecţia asta de modestie.

V-aş mai povesti până mâine, dar şi aşa mi-e teamă că mulţi dintre voi s-au oprit înainte de jumătatea postării ăsteia. Concluzia mea e asta: nici că puteam să aleg un loc mai bun pentru revelion. Urmează o postare scârbettească despre drumul de întoarcere spre Bucureşti.

Vă pup de nu vă vedeţi!