Monthly Archives: Iulie 2012

Orice om are labă. Încercaţi să nu fiţi doar atât!

My momma always said life was like a box of chocolates. Sometimes you get the shity ones.
Cum zicea, plină de înţelepciune, prietena mea Dana: să nu-ţi fie frică să îţi arăţi slăbiciunile, cine vrea să-ţi facă rău, îţi face pentru că asta ştie să facă, nu pentru că eşti tu vulnerabilă. De fiecare dată mă mir de câtă înţelepciune zace în trupul tău fit, Dano!

Şi uite aşa, într-o seară de vara, mi-am întâlnit cele mai proaste cunoştinte.

Am învăţat aşa: dacă o să procreez, copilul meu o să fie învăţat să vorbească. Să îşi vorbească fluent limba nativă (sic!). Ştiţi cum sunt oamenii ăia care se chinuie să vorbească? Oamenii ăia care atunci când deschid gura, pare că nu au mai deschis-o niciodată? Şi când încep să vorbească sună ca o maşină ruginită.

Revenind, copilul meu nu o să fie aşa. O să îl învăţ şi să nu aibă probleme să poarte o discuţie banală fără să fie redundant. Să înveţe să comunice lucrurile care nu îi plac, să înveţe să spună ce vrea. Să înveţe să negocieze, să nu fie rigid şi inflexibil (un fel de indiciul internaţional de „atenţie proşti” sau „atenţie nesiguri”). Să înveţe că deciziile unilaterale se iau doar când eşti tu sefu’ la tot (şi, chiar şi aşa, cei buni mai ascultă şi părerile din jur). Să înveţe să nu se creadă miezul, decât dacă este, desigur :). Să nu fie încăpăţânat şi prost. Să nu vadă lucrurile doar cum îi convine lui. Să înveţe să se bucure de lucrurile pe care le are într-un moment dat şi abia după aia să se gândească la ce altceva l-ar mai putea face fericit. Adica să nu îşi rateze prezentul plănuind întruna viitorul.

Dacă treaba asta nu e determinată genetic, ci dobândită prin educaţie, o să-l învăţ să nu fie gay. Dacă o să fie băiat o să fac tot posibilul să mă iubească şi să mă respecte ca fiind prima femeie din viaţa lui. Dacă e fată o să mă asigur că până să apară ea îi voi fi ales un tată de ispravă. Şi, tot legat de gen, dacă e băiat, o să-l învăţ să fie bărbat. Ca o femeie independentă ce mă aflu, am învăţat să mă bazez în primul rând pe mine, dar, la dracu!, ce reconfortant e să ştii că e un bărbat acolo care ştie să te protejeze, să look after you, un bărbat care a înţeles care e utilitatea diferenţei de greutate dintre femele şi masculi. Nu. nu mustăciţi, nu mă refer la violenţă fizică.

Să înveţe să nu îşi neglijeze prietenii, dar când apare the love of his life, să îi arate că e importantă. Să înveţe să fie bun la ce face, fie că e vorba de profesie sau viaţă personală. Să fie descurcăreţ.

Să nu mintă. Să nu îi călărească pe ceilalţi ca să fie el fericit (sau, mă rog, dacă e fată, aici putem să fim un pic flexibili). Să înveţe să iubească oamenii. De fapt, cred că cea mai importantă lecţie e asta: să fie om! Să fie bine, nu prost-crescut.

Cea mai frumoasă lecţie de omenie mi-a fost povestită de Sorin. E despre un tip din Filipine, italian, căsătorit cu o localnică. Omul şi-a deschis acolo un local cu 3-4 mese şi o mâncare extraordinară. La un moment dat, un turist care îi călca pragul localului pentru a doua oară îi spune tăios „tu eşti un om foarte prost”. Replica, de un bun simţ extraordinar, a venit scurt: „eu nu cred despre mine că sunt prost, dar sunt interesat de părerea ta. Ce te face să crezi asta despre mine?”. Turistul îi spune arogant: „păi, ai cea mai bună mâncare de aici şi ai doar 4 mese? Eşti prost că nu pui mai multe să vină mai multă lume şi să câştigi mai mulţi bani”. Proprietarul localului îi arată linistit spre partea din stânga: „uite, vezi, acolo e vecinul meu. Are şi el un local în care serveşte mâncare. Nu trebuie să trăiască şi el? Îi arată şi în partea dreaptă: „acolo e celălalt vecin al meu. Are un bar. Eu nu vând băuturi spirtoase la restaurant, tocmai ca să poată să vândă el şi să aibă cu ce să trăiască, iar eu am atât cât îmi trebuie să trăiesc”. Turistul a plecat buimac. Îi fusese dată peste cap toată filosofia lui de capitalist hapsân.

PS: Şi în tot acest timp, ce bună ar fi fost o carte!

Anunțuri

Ce mai faci tu, dragă cititorule?

Da, tu! Cu tine vorbesc! Hai, hai, nu te mai fâstâci acum! Nu mai da aiurea din mouse. Ştiu că îţi place Scârbetta şi că n-ai ajuns aici doar căutând „Dalboka” pe net. Sau…?

But enough about you, let’s talk about me! Şi dacă vreţi să vorbiţi şi voi despre voi non-stop, pă’ făceţi-vă blog sau daţi un mail la Scârbetta că vă bagă pe naşpa în spaţiul ei virtual. Asta dacă nu aveţi deja. Da, cu tine vorbesc uxenoi şi cu tine, Capra cu trei iezi şi cu tine, Cealaltă Ancuţă. Deci să catch up, zic: 

În ultima vreme, Scârbetta a simţit pe propria piele ca youtube-ul este un izvor nesecat de cântece de dor şi jale. N-ai cum să le eviţi. Şi îţi tot ies în cale, aşa încât m-am oprit din a posta melodii pe facebook pentru că, la dracu!, orice vers lăsa loc de interpretări 🙂

În perioada care urmează, Scârbetta o să-şi mişte curul princial, născut şi crescut la periferia oraşului, în concediu. O să fie o aventură de care o să vă povestesc, dacă nu in real time, atunci la sfârşit (promit că într-o zi o să fac o nebunie şi o să vă povestesc una de la început) :). Tot ce trebuie să fac este să nu îmi uit crema de hemoroizi acasă. Poate că nu trebuia să zic asta cu voce tare. Glumesc, desigur!

Hai, să vă distraţi frumos!

Vă pupă Scârbetta!


Eu ţi-am upgradat sărutul, ţi-am iubit necunoscutul

Şi uite aşa, v-am promis că vă povestesc la sfârşit.

Mi-am dat jos machiajul şi măştile sociale în primele 48 de ore. Am râs mult şi am iubit condensat. Am avut cele mai scurte supărări din istorie pentru că nu aveam timp să le fac mai lungi. M-a ajutat să îmi schimb sloganul blogului – de unde înţelegem că ungurul, ca şi românul, s-a născut poet.

Ironic pentru un om care îţi oferă 2 luni din viaţa lui, m-a învăţat să nu mă mulţumesc cu puţin.

Am învăţat ce înseamnă să ştii ce vrei şi să fii motivat. Am văzut de aproape un om care thinks big. Am învatat ce înseamnă pasiune. L-am învăţat să râdă şi să călărească. Am dansat cum dansează tinerii care seara nu mănâncă.

Mi-a arătat şi i-am arătat locuri. M-a făcut să adorm zâmbind. L-am făcut să se trezească devreme (şi deci nervos). Am împărţit mâncare. Uneori ne-am şi bătut pe mâncare. M-a învăţat să mănânc sushi şi l-am învăţat să mănânce ce gătesc eu :).

Ne-am ţinut în braţe când ne-a fost greu. Şi ne-am ciupit când ne-a fost bine. M-a pupat chiar şi când eram urâtă. Ne-am păstrat romantismul chiar şi când puţeam a pişat de cal şi a usturoi.

Am fumat pachete întregi, trăgând din aceeaşi ţigară amândoi.

De fiecare dată când o să văd pe strada doi oameni care se ciupesc, se muşcă, işi lipesc câte o palmă şi după aia se pupă o ştiu că e un cuplu de tipul Ştefazăr :). Uitasem până la tine că oamenii se mai pupă pe stradă. Ai fost când Forrest Gump, când cel mai deştept om pe care îl cunosc. Ai fost pluta mea şi nu m-ai lăsat să mă înec. Eşti un om bun care încă nu îşi dă seama de asta. Sper să o înveţi despre tine într-o zi. Şi mai sper să nu pierzi omul care eşti pe drum, omul ăla care respinge gesturile care nu fac cinste.

Am cunoscut oameni şi ni s-a spus că suntem „drăguţi împreună”. Drăguţi?! Ce ştiu ei? „Fabulos” e atributul nostru. Sare, piper, wasabi, tarhon, somon şi ton, artific, trufa din macarons-ul de la Chocolat, ceapă şi usturoi. Asta suntem: o sumă de arome bune.

Anul trecut, pe vremea asta, plângeam în pernă după un duş rece al realităţii. Anul ăsta nu mai plâng.

Acum, la final, nu pot să spun decât atât: iubitule, îmi plac de tine. Şi tare îmi doresc să fii fericit!

De fapt, ştii ce? Acum 3 ani mă urcam pentru prima oară în maşina ta. Eram cu prietenul meu de atunci şi îmi era frig. Tu mi-ai dat un pulover şi eu am zâmbit frumos (sau cel puţin aşa povesteşti tu 🙂 ). Trei ani, o seamă de prietene şi un blog mai târziu, ne-am revăzut. Căderea guvernului lui Mihai Răzvan Ungureanu ne-a adus din nou împreună. Peste trei ani o să ne vedem din nou. Tu o să fii pe primele locuri în Forbes, iar eu o să fiu vindecată de toate lucrurile care mă ţin în loc acum 🙂


Suntem un popor de shaormişti

Scârbette alege să nu se amestece în chestiunile politice atât de intens dezbătute zilele astea. Dacă deschizi facebook-ul, te păleşte mulţimea de postări legate de treaba asta. Aşa cum bine zicea omul ăsta aici, o să treacă repede acest heirupism al populaţiei facebookiste. Într-o lună de zile nu o să mai intereseze pe nimeni horele astea cu accente de sumo pe care le vedem rulate în buclă sub benzi de breaking news pe la televizor. Dacă e cineva care o sa i-o tragă USL-ului, ăla e Băsescu, nu poporul. Românii nu vor, nu pot, nu vor să poată. Deci chill, dragi compatrioţi pseudo-activişti. Dacă vreţi să faceţi ceva, ieşiţi direct în stradă, că în ’89 nu mai exista facebook şi totusi ce de lume s-a strâns. În ţara în care străzile put de audi-uri, în ţara în care, la protestele din iarnă, mall-urile erau pline, în ţara lu’  merge şi aşa, nu o să fim niciodată o voce suficient de puternică. Pentru că în timp ce câteva voci ţipă, majoritatea fluieră.

Deci, deşi titlul v-ar fi putut duce cu gândul la situaţia politică, ei bine nu, nu despre asta e vorba. Am vrut doar să vă transmit concluzia asta la care am ajuns analizându-mi un pic traficul din ultima perioadă. Am avut un număr fabulos de căutări din google. Practic, google-ul a devenit referrer-ul meu principal, surclasând facebook-ul, marele aducător de trafic până acum o lună de zile. Motivul? Ei bine, sutele de shaormişti care şi-au turtit buricele degetelor pe tastatură ca să caute „shaorma de la knorr” au aterizat la mine pe blog. Deci, ce filosofie, ce umor, ce dischis? Bagi acolo un cuvant din raza de interes a mainstreamului şi te-ai scos.

Şi, pentru a-mi continua planul, tag-urile pentru acest post vor fi în acord cu subiectele la modă.

Fiţi deştepţi!

Vă pupă Scârbetta!