Dalboka. Episodul 2

Înarmată cu buletin, slipi şi o seamă de chiloţi, m-am pregătit să-mi fie îndeplinită dorinţa de mers la midiiăraie. De data asta cu finalizare. Ora stabilită pentru decolare: 6 pm. Pm-ul s-a transformat în pms. Adică ceva enervant de naşpa.

6 ore, o serie de bucate tradiţionale, o rundă de shopping, un starbucks şi întoarcerea după un buletin (nu al meu) mai târziu am intrat pe autostradă. Căpitanul a condus ca un vultur nedormit de zeci de ore, dar plin de adrenalina căpătată în urma noilor lui achiziţii IKKS-iste.

Pentru că am făcut pana deşteptului, dupa primii 100 de km parcurşi cu o viteză halucinantă🙂, iată-ne reduşi la un bătrânesc 90 km/h. Cum aplicaţiile pentru iphone scot orice deştept cu pană din încurcătură, găsim o vulcanizare. Din păcate nu e şi deschisă pentru deştepţi.

2 ore, câteva râsete isterice, o serie de telefoane de tipul „bună seara! Sunteţi o vulcanizare? Noi suntem o pană” şi o seamă de ţigări mai târziu găsim şi vulcanizarea deschisă. Roata e distrusă aşa că nea Caisă de la non-stop ne pune rezerva. Începem să sunăm în Ct pentru cazare. Feelingul pe care l-am avut la fiecare telefon a fost acelaşi: că am sunat la ora exactă. Femeile răspundeau cu „e ora 2” sau „e ora 3”. No shit! La întrebarea „aveţi camere?” se răspunde cu „da” sau „nu”, tutelor. De aia avem turism atât de bun. Decât să vorbeşti cu o d-asta, mai bine îţi bagi un băţ în cur.

Ne-am cazat în cele din urmă la ora 4 după ce am bătut/tras de clopoţel din uşă în uşă. Mulţumim hotelului Ten din Constanţa că are oameni fără prejudecăţi şi king size-uri adevărate. A doua zi am încercat să găsim cauciuc în Ct. Tough luck când cauţi dă fiţe. Aşa că ne-am dus mai departe aşa rezervaţi cum eram. Găsim cazare la Vama Vece şi seara mâncăm celebrele midii la bulgarieni.

E duminică, ora 16.52 şi încă nu am văzut marea. Sau, mă rog, era o chestie neagră aseară când am ieşit cu intenţii dansante, dar nefinalizate. Dacă marea era neagră, ei bine, pete de culoare erau destule. Am văzut un mix de cocalari burtoşi cu mercedesuri din alea de prin 2000. Scanau gagicile. Trimiteau the vibes. Întorci capul şi vezi maşini al dracului de scumpe. Piste bete care de-abia se mai ţin pe picioare. Aurolaci care merg în zig zag. Baieţi cu tricouri cu anchior. Centuriste. Disperate care încearcă să agaţe baieţii cuminţi ai altor fete cu adevărat minunate🙂. Nu înteleg cum în acest peisaj dezolant, înca mai există şi vechii vamaioţi? O fi vreo mişcare de rezistenţă, deşi, să fim serioşi, locul nu se repară. Poate doar să se stingă „coolnessul” ideii de a merge în Vamă în vreo 5-6 ani, dar asta nu o să facă decât ca locul să intre în paragină. Ce e construit rămâne. S-a dus naibii sălbăticia.

Revenind la experienţele Scârbettei şi ale proximilor, s-a râs, s-a plâns, s-a râs cu lacrimi, s-a folosit violenţă fizică şi psihică, s-a îngheţat de frig noaptea afară, s-au pus boturi, s-au făcut răsboturi şi s-a râs şi mai mult.

Iar drumul aglomerat de întoarcere mi-a adus aminte de ce urăsc weekendurile la mare.

Vă pupă Scârbetta!


Baga şi tu!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: