Despre disponibilitate şi aşteptări

Mă tot ciocnesc de treaba asta şi încerc să găsesc punctul ăla de echilibru, dar când vine câte un bou şi te dă peste cap, se duce dracu’ echilibrul. Iar umbrelă, iar mâini întinse în lateral, iar bălăngăneală.

Era o vreme când aşteptam să mă pescuiască cineva de unde mă scăldam eu. Nimic mai greşit. În apărarea mea o să spun că eram mică. Pentru că după ce treci prin nişte chestii care te zguduie un pic, începi să-ţi dai seama că tre’să înveţi să te pescuieşti singur, că altfel rişti să stai mult şi bine acolo şi să îţi mai verşi şi frustrările pe presupusul pescuitor.

Din păcate, te ciocneşti de oameni care n-au învăţat chestia asta şi îţi pun în cârcă viaţa lor mizerabilă. „Na-o! Du-mi-o tu!” „Well, you know, I’m not responsible for your shit!”

Unde începe şi unde se termină responsabilitatea mea? Păi sunt responsabilă pentru ce transmit, dar nu sunt responsabilă pentru aşteptările pe care şi le face celălalt. Împart vina doar atunci când ceea ce transmit poate fi interpretat. Desigur, orice mesaj poate fi interpretat, dar să zicem că unele sunt mai interpretabile decât altele. Sau mai e situaţia în care creez cu bună ştiinţă nişte aşteptări care ştiu că nu au nici o legătură cu realitatea. Atunci da, celălalt e îndreptăţit să-mi reproşeze lucruri.

Dar în situaţia în care nu fac lucrurile astea, nu mă arde pe rug.

For all you out there, fiţi cu băgare de seamă la ce transmiteţi şi la lipitorile din jur. Şi însărcinaţi-vă cu propria voastră fericire.

Vă pupă Scârbetta!

PS: Cam aşa ar trebui să fie:


2 responses to “Despre disponibilitate şi aşteptări

  • danNy

    cand o sa mai cresti (putin :D) o sa intelegi ca nu va fi suficient sa te pescuiesti singura. mai mult decat atat, vor fi persoane care vor astepta sa fie pescuite (ghici de catre cine!) si iti vor arata tb asta. atunci va depinde numai de tine daca vrei sa te transformi in ‘windshield’ si sa-l faci una cu universul pe acel swimming’bug’, sau daca il vei salva.
    oricum ai alege trebuie sa fii impacata cu tine si sa fii tu convinsa ca ai luat hotararea cea mai buna. restul… e can-can😀

  • Scârbette

    Daniele, ia şi citeşte tu mai bine. Că eu exact asta ziceam: să se pescuiască fiecare şi să nu mai pună altuia în cârcă. În rest, eu sunt singurul om cu care mă împac bine🙂

Baga şi tu!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: