Monthly Archives: Martie 2012

A unşpea poruncă: să nu fii prea deşteaptă!

Secolul XXI, 2012 (Farago! Cum zice băiatul ăsta aici ca răspuns la ce a zis băiatul ăstalalt aici), Bucureşti, România. Primesc din înţelepciunea unui tânăr (pe când se întâmpla revoluţia în ’89, acum trecut de 40). Îmi zice că nu e bine ca o femeie să se dezvolte prea tare. Primul gând vine firesc: normal, cui îi plac grasele, femeia să rămână aşa cum e, slabă. Lămurirea vine rapid. Nu vorbim despre dezvoltare fizică. Cică nu e bine să fii prea deşteaptă ca femeie că după aia te faci prea selectivă şi nu-ţi mai găseşti consort. Aleluia! Praise the Lord for this enlightenment!

Al doilea gând. Ce retard! Al treilea gând. Stai aşa că nu e singurul, că de aia a câştigat teren piţipoanca românească. Unde e cerere, e şi ofertă. Deci, dragii mei frustrăţei (sau frustrăţuci), step up! Dacă tot vă consideraţi sexu’ (tare), dacă e ea tare, fiţi voi şi mai tari! Vedeţi până unde se poate merge. Poate într-o bună zi o să vă şi crească. Şi aşa o să creştem toţi  🙂


Despre disponibilitate şi aşteptări

Mă tot ciocnesc de treaba asta şi încerc să găsesc punctul ăla de echilibru, dar când vine câte un bou şi te dă peste cap, se duce dracu’ echilibrul. Iar umbrelă, iar mâini întinse în lateral, iar bălăngăneală.

Era o vreme când aşteptam să mă pescuiască cineva de unde mă scăldam eu. Nimic mai greşit. În apărarea mea o să spun că eram mică. Pentru că după ce treci prin nişte chestii care te zguduie un pic, începi să-ţi dai seama că tre’să înveţi să te pescuieşti singur, că altfel rişti să stai mult şi bine acolo şi să îţi mai verşi şi frustrările pe presupusul pescuitor.

Din păcate, te ciocneşti de oameni care n-au învăţat chestia asta şi îţi pun în cârcă viaţa lor mizerabilă. „Na-o! Du-mi-o tu!” „Well, you know, I’m not responsible for your shit!”

Unde începe şi unde se termină responsabilitatea mea? Păi sunt responsabilă pentru ce transmit, dar nu sunt responsabilă pentru aşteptările pe care şi le face celălalt. Împart vina doar atunci când ceea ce transmit poate fi interpretat. Desigur, orice mesaj poate fi interpretat, dar să zicem că unele sunt mai interpretabile decât altele. Sau mai e situaţia în care creez cu bună ştiinţă nişte aşteptări care ştiu că nu au nici o legătură cu realitatea. Atunci da, celălalt e îndreptăţit să-mi reproşeze lucruri.

Dar în situaţia în care nu fac lucrurile astea, nu mă arde pe rug.

For all you out there, fiţi cu băgare de seamă la ce transmiteţi şi la lipitorile din jur. Şi însărcinaţi-vă cu propria voastră fericire.

Vă pupă Scârbetta!

PS: Cam aşa ar trebui să fie:


În fiecare an Vodafone mă umple de respect.

Şi de data asta, cu o lună înainte de ziua mea am primit cadoul mega generos a lu’ Vodafone:  30 de minute gratuite. Mă p&ş pe ele. Le aşez pe lângă alealalte 700 din abonament pe care nu le folosesc. Şi asta doar pentru că am un telefon căcăcios pentru abonamentul ăla. Acum un an de zile, m-a vrăjit un combinator de-al lor la telefon să îmi bage şi net în abonament. I-am zis „pleacă bre de aici că n-am eu telefon de net”. Mă întreabă ce telefon am. Îi zic şi zice că e excelent. Clar. LG Shine se pişă pe toate smartphone-urile. Cum era martie, omul bagă o vrăjeală de parcă ştia că sunt gagică bine: „se apropie ziua femeii, gânditi-vă că poate primiţi un telefon”. Gata! Băiatul a zis cuvintele magice. Omul bază. M-a momit cu promisiunea unui cadou pe care nici măcar nu mi-l făcea el. Şi uite aşa m-am trezit cu nişte mega…nu ştiu să vă zic exact câţi şi nici cât costă. Cert e că pentru un abonament pe care nu îl folosesc, plătesc ceva bani. Mă simt ca bătrânii ăia care au rămas cu abonamentul de la Romtelecom şi plătesc o sumă suficient de mare din pensie ca să se bucure de nimic.

Aşa că anul ăsta îl aştept pe combinatorul de la telefon să-mi dea o ofertă de telefon adevărat ca pentru o abonată care le e fidelă de 8 ani.

Şi ca să îl încurc şi mai tare pe SEO ul lor, bag şi un spot şi mai scriu încă 2 rânduri de Vodafone.


Pierdut toleranţă. O declar nulă.

Nu mai suport oamenii care n-au nici o problemă să se uite dimineaţa în oglindă, deşi ar trebui să se scuipe şi eventual să stea cu capul într-o pungă. Sau mai multe, că nu ştii cum bate lumina şi poate se vede printr-una singură.

Nu mai suport maimuţoii.

Nu îi mai suport pe ăia care se cred miezul.

Nu îi mai suport pe ăia care au pretenţii exagerate. S-au trezit toţi prinţii şi prinţesele Persiei. Desigur, Persia este un eufemism.

Nu mai suport vacile care cred că li se cuvine totul şi se pişă în drum când le vine.

Nu mai suport proştii şi ţărăncile.

Nu mai pot să suport oamenii care n-au şi îi sfătuiesc să grow a pair sau să facă bine să mă ocolească.

Nu mai suport oamenii care nu sunt sinceri cu ei.

Nu mai suport oamenii care nu se suportă.

După cum zicea o bună prietenă de-a mea: and just when you think you’ve met Jesus, turns out he’s just another asshole.


I’ve been sober since October

Care-i treaba cu alcoolul? De unde vine şi unde se duce? De ce e tot Centrul Vechi plin de aburi? Asta să fie motivul pentru care tot iau foc chestii acolo…probabil râgâie mai mulţi în acelaşi timp şi fix atunci îşi aprinde vreunul o ţigară prin zonă şi bam! Fachiri, frate!

Cum începe? Ce îţi dă? De ce vrei din nou? Pă’ depinde de om, aş zice.

Există genul ăla de oameni care nu dansează până nu beau. După ce bea, omul dansează în aşa fel de se face de căcat, dar cum e anesteziat, nici că-i mai pasă. Se trezeşte, nu îşi mai aduce aminte sau, oricum nu a perceput ruşinea, şi ştie doar că îl dor toate, deci trebuie că a dansat bine de tot. E clar!, data viitoare mergem pe aceeaşi reţetă!

Mai sunt beţivii cocoşi. Aştia capăta brusc un kil de muschi in plus pe fiecare braţ odată cu licoarea bahică. Se crede în stare să se bată cu Cichicen şi cu Brusli în acelaşi timp. Visul lui cel mare e ca într-o bună zi, să creadă că poate să-l bata şi pe Ciac Noris. Un vis complet irealizabil pentru că se ştie clar ca Ciac poate să trezească oamenii din comă alcoolică decât cu o privire plină de reproş.

Beţivul caterincos – îşi dă drumul la o resursă care stă în restul timpului neutilizată. Şi, ca orice chestie neutilizată, merge mai greu la început. Când în sfârşit ar trebui să îi iasă, se trezeşte din beţie. Oha veselie! O să încerce şi o să încerce întruna până o să se (ne) plictisească.

Beţivul depresiv – de ăsta nu-mi place de nici o culoare. E ăla care atunci când bea îşi dă seama brusc cât de căcat e viaţa lui. Been there a couple of times. De ambele dăţi din cauze de bărbaţi (cărora ţin să le mulţumesc cu această ocazie).

Beţivii pupăcioşi. Aparent sunt plini de afecţiune. Nu vă lăsaţi păcăliţi! Ăştia duc lipsă şi vor afecţiune şi au citit ei undeva cum că cea mai bună metodă să primeşti e să dai tu înainte. Zis şi făcut! In no time te trezeşti pupat, atins, îmbraţişat. Trăiesc cu gândul că într-o zi o să-şi găsească un needy bastard/needy bitch ca ei şi or să trăiască fericiţi împreună.

Ce am descoperit eu din octombrie? Păi: că se dansează bine şi fără şi că e chiar mai bine că sunt şanse mai mici să-ţi pierzi echilibrul. Că şi după o noapte fără băutură capul poate să-ţi vâjâie la fel când îl aşezi pe pernă. Că la plânsul lucidă poţi să-ţi dai mai repede două perechi de pălmi şi să te şi nimereşti chiar. Că ca orice anestezie, când te trezeşti doare din nou. Că ca orice excitant, trece. Că chiar dacă esti tu al dracului de cool, a doua zi eşti, aproape fără excepţie, foarte uncool. Că dacă simţi nevoia să îţi curăţi stomacul, bei un ceai. Că un ficat mai mare nu înseamnă şi că e un ficat mai bun. Vorba americanului: less is more. Că am mai puţină celulită. Şi că, fiind lucid, ai mai multe şanse să te întâlneşti tu cu tine. Şi că sunt mai puţine şanse să mă trezesc într-o dimineaţă aşa

Tu ce fel de beţiv eşti?


Acei oameni extenuaţi şi trupurile lor imprefecte

Graţie bunăvoinţei unor oameni de bine, Scârbetta a mers la sală. Nu o să vă spun cât de motivată eram să fac treaba asta. Poate o să fac o postare specială pentru asta. O să vă spun doar că mi-am mişcat fundul nelucrat de-abia în ultimele două zile din perioada de două săptămâni de promo de care am beneficiat. Acum că s-a terminat, o să fie nevoie să-mi fac abonament ca să mai intru la exponate alergătoare în geam acolo.

Aşa că, învârtind molatec la pedalele de la bicicletă am început să mă gândesc la asta. M-am uitat în jur. Era o singură tipă bună şi în rest nişte grase diforme. Curgea apa din ele şi se vedea că sunt de-ale casei. Cu toate astea, grăsimea nu le părăsise şi stătea prin cele mai nepotrivite locuri. Cum să ai fundul lat, dar plat, şi atâta surplus deasupra lui? Cum să ai haripioarele alea când eşti o veterană a sălii? And then it hit me: păi dacă la ele grăsimea întârzie să dispară, poate că şi fesierii mei or să întârzie să apară. Şi brusc motivaţia mea a luat-o spre zero. Poate ar trebui să ascult sfatul unui băiat de bine care m-a ajutat cu aparatele acolo. Zice că pentru fesieri trebuie să faci mai mult sex. Dar oare unde s-o face abonament pentru asta? Şi oare au şi discount pentru abonamentele corporate? Deci până descopăr WorldClassSexxx – „pentru un bonus de action în viaţa ta”, mai bine rămân pe aici.

În plus, ai parte şi de entertainment. Am văzut băieţi care mănâncă steroizi pe pâine. Mai mult ca sigur că sunt din ăia care îşi pupă brandul. Era unul foarte scremut care trăgea de un scripete şi îşi privea braţul în tot timpul ăsta şi părea că îi zice „vezi, vezi ce fac eu pentru tine?!”. I-aş sugera să-şi ia o pereche de pantaloni maro că nu se ştie niciodată. Mai era un Rambo pe bandă. Genul şifonier cu 4 uşi. Alerga şi făcea tot felul de scheme. Mi-am ţinut râsul în mine cât am putut şi când nu am mai putut am plecat de lângă el. Cred că ar fi putut să mă execute cu un simplu bobârnac cu degetul mic.

Şi, dacă tot suntem la capitolul masculi, am fost surprinsă să văd că sunt bărbaţi chiar şi mai bătrâni decât Irinel care trag de fiare. Bravo, băieţi! Scârbetta vă trimite pupici nezbârciţi!

P.S.: N-am căzut ca tuta de pe bandă, deşi îmi pregătisem o schemă frumoasă de ridicare şi aranjat părul

P.P.S.: Am găsit poza asta pe facebook la o prietenă acum 2 minute sub titlul de „the fat lemon” 🙂

Image


Idei pentru săptămâna care începe

Ăsta e un nou potential răspuns la întrebarea “ce vrei să te faci când te faci mare?”. Nu vreau să mă mai fac pensionar, vreau să mă fac şedinţar.

Image

Vă doresc o săptămână fructuoasă! (adică în care să consumaţi cât mai multe fructe)


Ţoape urbanizate

Vorbeam acum ceva vreme cu nişte colegi despre oamenii din rural şi ăia din urban. Printre altele, am aflat şi expresia “prima generaţie de încălţaţi” şi cred că din asta sunt şi eu, deşi ai mei s-au mutat încă din adolescenţă în “marele oraş”. Şi, ca disclaimer, trebuie să spun că nu mă refer în cele ce urmează la ţăranii ăia frumoşi atât pe afară cât şi pe dinăuntru, ci la ţoape şi cocalari urbanizaţi.

Încep să fiu din ce în ce mai intolerantă cu specia asta. Traiectorie simplă: vine în Capitală – până aici nimic rău – ca într-un uriaş sat fără câini (deşi afirmaţia asta sună atât de nefiresc pentru Bucureşti). Dacă la sat te ştia lumea, acum te strecori uşor prin mulţime cu orice mizerie. Mai mult, creaturile astea nu sunt interesate să se prelucreze pe ele, ci aleg să preia şi să-şi adauge câte un layer d-aiurea aşa. Dragelor, asta e ca şi când te-ai da cu ojă pe unghii, dar ai jeg pe dedesubt. Nici Super Glue-ul nu lipeşte dacă n-ai curăţat suprafaţa în prealabil.

Ţoapa se chinuie să pară elegantă în gesturi. O vezi cum se chinuie să mănânce ca la pension. Rezultatul e dezgustător. Încearcă să te convingă cât e ea de sofisticată (mă!) şi că locurile prin care merge acum nu sunt de nasul ei, dar n-a avut chef de mai mult. Mă aştept să o aud în curând că a fost în Gaia şi că nu i s-a părut cine ştie ce. Şi, la drept vorbind, nici nu e. Aceeaşi Mărie cu altă pălărie cum bine ziceau oamenii de la “România, te iubesc!” aici

Deci, ţoapelor, întoarceţi-vă spre voi. Ăla e locul din care trebuie să vă inspiraţi prima oară. Descoperiţi cine sunteţi şi după aia ţeseţi pânza începând de acolo. Lansaţi-vă variantele „eu 2.0”, „eu 3.0” şi aşa mai departe. Frumos, simplu şi curat!


Marii câştigători ai marelui concurs

Dragi conscarbettăţeni,

Avem clasamentul răspunsurilor de la postul anterior. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au răspuns pe o formă sau alta de viaţă virtuală din asta, cât şi celor care au ales să-mi comunice offline morălile lor şi sper ca data viitoare să înroşim firul de comentarii şi de aici de pe wordpress.

Iată-i pe cei 3 lupi moralişti:

3. „Morala este să nu îţi iei de lucru acasă în weekend”, aş fi pus-o pe primul loc, dar în weekendul cu pricina nu am prestat muncă de acasă 🙂

2. „Fundul scârbettei are standarde ridicate” asta pentru că Maurice a dovedit că mă cunoaşte înfricoşător de mult

şiiiiiiiiiii……

cea mai lupă moralistă este…….

Dănuţaaaaaaaa

1. „morala este că trebuie să fii inveeeeeeentiv” (cu această poză ataşată)

Image

Dănuţă, te felicit şi dă-mi voie să îţi ofer premiul:

Nu şasă, nu doi, ci un cal frumos! De haur!

Image

Şi, în final, un premiu de consolare pentru freak of nature: promovare gratuită pentru playlistul lui de youtube

http://www.youtube.com/playlist?list=PL07C179F981486923


Ziua în care m-am dus la birou „să prezint moda”

Din ciclul “într-o zi o să-ţi uiţi şi capul acasă”, astăzi am plecat de acasă fără obiectul muncii. După ce am bătut 80% din drumul (deloc scurt) spre serviciu, m-am dat jos din caleaşcă să schimb nişte bani mari în nişte bani mici. Mă urc înapoi în caleaşcă, “clang!” uşa, “clang!” în capul meu: mi-am uitat laptopul acasă! Şoc şi aproape groază! Ce îmi rămâne de făcut? Birjarului îi sclipesc ochii. Simte o cursă care ar putea să bată în 60 de RON. Dar cum n-am băut gaz, caut alte variante. Gata! Știu! O să proptesc o foaie A4 pe cutia mea de zahăr bogat de pe birou şi o să bat cu unghiile în birou ca o stenodactilografă. Eventual bag şi un “ding!” la sfârşit de rând.

Dar cum socoteala din caleașcă nu se potriveşte cu aia de la birou, m-am montat la un calculator fără stăpân şi m-am rugat să se termine ziua mai repede pentru că îmi era al naibii de incomod pe alt scaun decât al meu şi pe o tastatură în care mi se scufundau degetele nepermis de mult.

M-am regăsit cu el acum. Stătea abandonat şi bosumflat pe hol. Zice că dacă scriu un pic la el ne împacăm.  Aştept de la voi să-mi spuneţi care credeţi că e morala întâmplării.