Sunt româncă şi sunt mândră!

Astăzi o să vă spun o poveste. Acum 6 ani de zile, aveam douăzeci de ani şi două joburi mici: eram furnică într-o mare corporaţie. Şi mai lucram part-time la un cabinet de avocatură (oricât de AllyMcbealian sună, eram o simplă secretară). Şi mai eram, aşa cum îmi zicea şeful meu R. (un avocat al naibii de bun), “copil”. Eram tutică. Prostuţă. Mă bâlbaiam. Cuvintele îmi ieşeau greu din gură pentru că eram al naibii de timorată. Trebuia să cunosc omul cu care vorbesc ca să pot să mă exprim coerent.

Ei, cam în stadiul ăsta eram atunci când am fost invitată pentru prima dată la petrecerea de 1 Decembrie. Corporaţia hotărâse să cheme chiar şi furnicuţele la această manifestare a bucuriei. Şi iată aşa am păşit pentru prima oară…în Ţara Minunilor. Pentru că asta era pentru mine: locul în care îşi dorea oricine să lucreze, un fel de mecca profesionalismului.

Ţin minte cât timp mi-a luat să mă pregătesc înainte de petrecere. Ţin minte cât am stat să îmi găsesc ţinuta perfectă. A durat obscen de mult având în vedere că în dulap aveam doar 3 tricouri şi 2 perechi de blugi. Cumva mi-a ieşit ceva frumos…

Înţolită deci, am ajuns la petrecere. Am văzut oameni care se distrau de parcă ar fi venit sfârşitul lumii. Şi în 2006, nu îl anunţa nimeni, credeţi-mă. Nu păsa nimănui de nimic altceva decât de distracţie. Se rupeau mese şi bănci sub picioare care dansau drăceşte. Se mânca şi se bea româneşte. Era o distracţie câmpenească şi neaosă, dar urbană şi modernă în acelaşi timp.

Am făcut poze cu oamenii pe care până atunci îi admirasem doar de la depărtare. Acum nu mai înţeleg cum e treaba asta. La ce te ajută să ai poză cu X-ulescu. Aşa cum am încetat de ceva vreme să mai văd sensul autografelor. Totuşi, zilele trecute când am găsit întâmplător pozele m-a inundat memoria senzaţiei de atunci. Brrr…

Ei bine, au trecut 6 ani. Schimbările sunt fireşti. În curând se vor împlini 6 ani şi de când am urcat pe următoarea treaptă. Şase ani de când am renunţat la jobul de secretară ca să fiu sociolog cu normă întreagă în cadrul corporaţiei.

Am învăţat multe lucruri în ăştia 6 ani. Am crescut. Dansez. Vorbesc. Sunt din ce în ce mai rare situaţiile în care să nu îmi găsesc cuvintele. Am mult mai multe haine. Mă enervez mai uşor, dar îmi trece mai repede. Am învăţat lucruri despre care citisem doar în cărţi, dar şi multe lucruri care nu se găsesc în nici o carte. Am învăţat că nu e întotdeauna aşa cum vreau eu. Am învăţat să-mi ajustez aşteptările. Mi-am făcut prieteni. Am întâlnit oameni al naibii de smecheri. Am iubit. Am tras cele mai tari beţii la cele mai aprige petreceri. Am simţit pe propria piele ce înseamnă să te ciocneşti de orgolii puternice. Am dispreţuit. Am avut perioade în care locul ăsta mi-a fost mai drag decât acasă.

Acum, după 6 ani, încă mă simt mândră că sunt aici. Şi aştept cu nerăbdare petrecerea de diseară!

România, te iubesc!

P.S.: E primul an în care văd atât de multe steaguri atârnate la geamuri, steguleţe montate pe maşini şi pe la tot felul de magazine. Şi mă bucur atât de tare că începe să nu ne mai fie ruşine că suntem români. Cumva, până acum câţiva ani simţeam că doar în România şi raportat la România, cuvântul “naţionalist” are o conotaţie negativă. Eu mi-am comandat o husă pentru iPhone cu steagul nostru. Şi o să o port cu mândrie!

Vă pupă Scârbetta!


15 responses to “Sunt româncă şi sunt mândră!

  • szqwer

    se duse hat petrecerea ta la ora asta cand eu am apucat sa te citesc, sper ca a fost asa cum ti-ai dorit si mai sper ca peste inca 6 ani sa asterni aici doar lucruri minunate care ti se vor intampla :-)

  • vicontele de Bragelone

    mda. ma bucur pentru tine ca esti mandra, ai si de ce. sa vezi ce mandra o sa fii cand (sau “daca”) o sa te mariti si-o sa trebuiasca sa suporti peroratia tembel-absurda a ofiterului starii civile, mai ales la faza cu “statu’ ocroteste familia”….
    sau cand (sau “daca”) o sa devii mama si o sa realizezi ca trebuie sa-ti cresti copilul, sa-l tratezi daca pateste ceva, sa-l educi etc.
    sau cand incepi si te plimbi mai mult prin lume si vezi schimbari instantanee de mimica si atitudine cand spui de-a cui esti. sau, top notch, sa trebuiasca sa esplici ca RO nu e RU si nici n-a fost vreodata, sau ca nu e RRO si tot asa.
    e bine ca esti mandra.
    si eu eram, pe la 18 ani, si-am facut clabuci la gura cand a zis insipidu’ ala de Brucan ca suntem “stupid people” si m-am mirat cand a zis Tutea ca a facut atata puscarie pentru un popor de idioti.

    am facut polologhia asta pt ca-mi pari dezghetata si pt ca scrii bine. sper sa fii inteles ca nu (mai) e (de multa vreme) ceva personal.
    na, am bagat!

    • Scârbette

      Vice, asta cu maritatul e oricum o formalitate. Ce zice ala la starea civila in limba de lemn ma lasa rece :)
      De 6 ani de zile particip la cresterea unui copil. Nu-i al meu, dar e ca si cum ar fi.
      De plimbat, conform lui trip advisor, am vazut 12% din lume pana acum. Da, sunt diferente mari de mentalitate si de atitudine. Altfel, faptul ca exista prejudecatile astea legate de romani, nu face decat sa ma ambitioneze si mai tare. Si daca ma confunda cu rusii, problema e la ei. Sa mai puna mana pe un atlas :)

  • vicontele de Bragelone

    Stimata domnisoara,

    E amuzanta treaba cu participatul la cresterea copilului… Sunt convins ca ai o capacitate empatica destul de mare, dar va trebui sa ma crezi pe cuvant: nu are nicio legatura cu a-ti creste propriul copil. Dar chiar niciuna.
    Ma bucur sa aflu ca ai vazut 12% din lume, e surprinzator insa faptul ca te ambitioneaza prejudecatile. Mai ales ca e destul de neclar ce anume mecanisme declanseaza prejudecatile astea? Mai exact, te ambitioneaza sa ce? Sa fii mandra?! Asta suna urmuzian, asa…
    Mi-ar placea sa ai motive sa fii mandra, desi tocmai se apropie, daca nu a si inceput, vanatoarea de la Balc, a lu’ Tiriac, stii, locul ala unde se aduna niste bogatani grasi si destul de inutili ca indivizi si omoara niste porci mistreti… Nu, nu cu arcul, sau cu sulita, sau cu vreun cutit, te-ai prins, cu pusti cu luneta :(
    Cam ca ala de la ocolul silvic de-a impuscat cainii ciobanului in fata copilului, exact ca pilotu’, sotu’ lu’ fotomodela aia expirata, de l-a impuscat pe amantul aleia, desi ala tocmai II IESEA din casa, iar la cativa ani dupa a iesit cu pusca pe strada (tot pilotul) sa mai omoare niste caini vagabonzi… Iovan, parca….
    Eu cred ca tu esti mandra de niste amintiri frumoase, nu vad motive de mandrie in prezent….

    • Scârbette

      In ceea ce priveste treaba cu copilul, zau ca habar nu ai care e situatia. Si in cazuri de genul asta, e mai bine sa nu vorbesti. Sau, ma rog, poate copil se considera doar ala care a iesit din tine. Mergi atunci si anunta-i si pe toti oamenii care infiaza copii. Sa stie ce fac de fapt. Sa nu investeasca iubire, timp si bani de-a-n pulea.
      Ma ambitionez sa demontez prejudecatile. Si da, ca sa fac asta, e necesara si mandria.
      Altfel, da, Romania e singura tara in care se vaneaza. Asta daca nu iei in calcul vanatorile ad-hoc din scolile din America.
      Tara care a inventat printre altele dreptul de a-l impusca pe ala care ti-a violat proprietatea. Pentru unii, nevasta face parte din proprietate.
      Trebuie sa marturisesc ca sunt din ce in ce mai scarbita de oamenii care au atitudinea asta anti-tara care i-a fatat.

  • vicontele de Bragelone

    Eu vorbesc din experienta, nicidecum din prejudecati.
    In legatura cu copiii, nu am sa mai dezvolt, pentru ca in mod evident nu percepem lucrurile la fel. Ai zis ca nu esti parinte, pentru mine e un caz inchis.
    Comparatia cu America e cel putin sofista. II zice “scoatere din context”. In plus, daca mai stateam in Romania, imi cumparam sigur un pistol. Cu glont.
    Pe de alta parte, frumos cu “tara”, dar probabil intelegem lucruri diferite cand folosim conceptul asta. Mi se pare inadecvat sa-i fiu recunoscator “tarii” ( n-a murit Ceausescu?) si, in general, sa-i fiu recunoscator altcuiva in afara lui Dumnezeu pentru faptul ca exist. Ca nuanta, mama m-a nascut, nu fatat. Nu sunt un animal, zic eu. Desi…
    Ca loc geografic, Romania e un paradis (cat o mai fi), dar stim amandoi ce o face sa fie greu de inghitit. Atitudinea contemplativa (miorita p**dii ma-sii) a populatiei calcata in picioare de o adunatura de nimeni si, in esenta, manelismul ca fel de a fi. Romania pe care o iubesc eu e pe cale de disparitie (traditii, istorie, bucatarie si ce mai vrei tu). Oamenii aia (vreo 90.000) care au dat o lectie rusilor in razboiul de independenta (aia erau 1.200.000, by the way) sunt oale si ulcele si multi dintre voi (generatia mai tanara) nici nu stiu ca au existat vreodata. Iata un exemplu.
    Realitatea e aia cu referendum, cu curte constitutionala, cu meciuri ieftine, cu Andree Marin care divorteaza, cu ghisee la care tre’ sa stai aplecat cu speranta ca te baga in seama tanti aia grasa si cu mustata care joaca solitaire, dar se plange de salariu. Aia cu spitale in care esti tratat ca o vita (de muls) de catre niste inutili, din ce in ce mai multi, din nefericire. Si aia cu RDS :))
    Am pe mine urmele medicinei romanesti.
    Am prieteni si cunostinte care au trebuit sa mearga prin straini sa-si repare maini, capete, anevrisme etc. pentru ca in secolul XXI la spitalul bucurestean care-a generat un primar (!) aia vorbeau de trepanatie si aveau nesimtirea sa ceara si spaga.
    Astept ca realitatea sa ma contrazica. Nu mai cred de mult in minuni si in poncife iluzorii cum e asta cu nationalismul.
    Nu zic ca-i rau sa fii mandra de tara ta. Intrebarea e daca ai de ce, in realitate, si, mai ales, care e relevanta sau finalitatea gestului in sine.
    nu ma deranjeaza sa fii scarbita :)) atata vreme cat intelegi motivele pentru care eu (si nu numai eu) am decis sa renunt. Sa nu mai fiu asa mandru. Sa nu perpetuez o imagine fara corespondenta cu realitatea imediata.
    Zi tu.

    • Scârbette

      Ok, fie, sunt eu sofista. Tu cum definesti evenimentele de tipul ala?
      Asa, politicieni corupti. Din nou, suntem singurii din lume. Scursuri sunt peste tot.
      In ceea ce priveste subiectele de tipul divortul Andreei Marin…c’mon, n-am inventat noi tabloidul. L-am imbratisat cu caldura, asta da!
      Imi pare rau de problemele tale de sanatate. Dar nu cumva tu si prietenii tai ati apelat in strainatate la serviciile unor clinici private? Pentru ca, comparatia sa aiba valabilitate, ar trebui sa ne povesteasca cineva cum e intr-un spital de stat din strainatate.
      Eu nu sustin ca Romania e Raiul, dar la dracu!, nici Iadul nu e.
      Vara trecuta am facut un roadtrip prin Balcani. Am ajuns in Belgrad, un oras care arata destul de nefericit. E la fel de gri precum Chisinaul. Partenerii mei de calatorie erau cazuti in admiratie si repetau de-a-n boulea: “la noi nu vezi asa ceva” la orice bordura. Cam pe atunci a inceput sa ma irite atitudinea asta de “iarba e mai verde in partea cealalta”. Cred ca e absolut necesar sa ne mandrim si sa iubim tara asta daca vrem sa facem ceva in/pentru ea. Cred ca esti suficient de inteligent incat sa intelegi importanta constiintei nationale. Daca toti “aia buni” au murit demult, inseamna ca…gata! Desfiintam tara?

  • vicontele de Bragelone

    P.S. Sau, daca esti parintele unui copil infiat, tot respectul din lume. Tot al tau se cheama ca e. Nu esti mai putin parinte decat oricare altul, cu asta sunt de acord.
    Eu n-am vrut ca al meu sa fie coleg de scoala cu aia mica a lu’ Irinel, sau a lu’ Salam sau al vreunui fan de-al oricaruia dintre astia. Sau cu micul dealer de droguri din colt.
    Daca as fi avut optiuni pentru asta, cel putin, as fi fost mandru. Dar doar putin.

    • Scârbette

      Tocmai ce ziceai ca nu ai prejudecati. Ce treaba are odorul lu’ Irinel cu el? Cunosc atatea cazuri in care aschia a sarit al dracului de departe.
      Dupa adresa banuiesc ca te-ai refugiat in UK. I-ai dat sansa baietelului tau sa aiba o paleta larga de betive grase pe care sa le culeaga de pe jos

  • vicontele de Bragelone

    Uite ce zic eu: let’s cool off a little bit, ca seamana un pic a cearta, desi intuiesc ca e un schimb de pareri, totusi.
    Un amic m-a invatat ca “assumption is the mother of all fuck-ups” si, crede-ma pe cuvant, se aplica 100%.
    1. NU locuiesc in UK. Poate mi-as fi dorit, dar am gasit un job bun si destinatia a fost cu totul alta.
    2. Ca sociolog, stii ca stereotipurile sunt de evitat in cadrul argumentatiei (vezi “betive grase”; desi, intrucatva, e cam pe-acolo si dupa parerea mea, cel putin cu alcoolul)
    3. Politicieni corupti sunt peste tot. Total de acord, difera insa modul in care esti tratat ca om, nivelul de civilizatie, de cultural awareness, salariul e diferit si adecvat pentru nivelul de instruire etc. D-aia am plecat, de exemplu (nu e singurul motiv)
    4. Poate n-am fost destul de clar cu fata lu’ Irinel. NU vreau EU ca fiul meu sa fie expus la vulgaritate mai mult decat e cazul si, mai ales, la violenta, snobism, “forme fara fond” etc. Deocamdata. Doar n-o sa-l tin intr-un clopot de sticla, dar are sase ani, wtf! Aia mica a lu’ piticu’ poa’ sa fie chiar cool, era doar un exemplu de care ma ajutam ca sa descriu cele doua tipuri de scoli, clasificate dupa ale carui progenitura le frecventeaza (sociologic vorbind).
    By the way, fii-miu are gusturi bune :D…
    5. Si pe mine ma scoate din sarite categoria de imbecil care nu vede decat argumentele care-i sustin teoria. Am mai citit niste almanahe, stiu cum e cu disonanta cognitiva, dar sunt om si ma mai enervez. Aia de care vorbesti in cazul cu Belgradul chiar erau enervanti. Plus ca ai 100% dreptate cand zici ca e gri si de cacao. Nu e ORICE tara mai frumoasa sau mai buna decat RO. Sunt tari mai sigure, mai curate, mai linistite, mai laid back, asa. Sunt.
    6. Nu cred ca mai exista constiinta nationala. Cred ca e mai mult constiinta apartenentei la grup, mutatis mutandis. Nu mi-e rusine ca sunt roman, mi-e doar ciuda ca nu pot sa mai traiesc in tara mea, ca nu mai vreau. Majoritatea romanilor de aici (unde sunt eu acum) se gandeste sa revina in tara, eu, insa, nu cred ca as face-o, decat de nevoie.
    Pur si simplu nu cred ca se mai poate intampla ceva. Sunt cazuri sporadice de oameni care-si constientizeaza, brusc, propria existenta, dar alea nu formeaza o majoritate, un trend. Or, asta precede constiinta nationala – constientizarea propriei existente. De ce nu se intampla? Mai scriu 10.000 de cuvinte si nu acopa subiectul.

    Sper ca m-am facut inteles.

  • vicontele de Bragelone

    Sa nu uit, n-am fost la clinici private decat cand am avut nevoie in timpul unei calatorii.
    Acum folosesc un spital de stat. N-are nicio legatura cu RO. Detaliez daca vrei.

  • Mitzaa Biciclista

    Gagico io te admir. Dar mai ales te înțeleg cum nici nu gândești fiindcă și eu am trecut prin ce ai trecut tu, chit că domeniul de profesie este diferit.
    Dar știi de ce te admir cel mai mult? Fiindcă reușești acolo de unde alții fug, fiindcă nu te autorepudiezi și nu te ascunzi după deget.
    Temerarii sunt cei care cuceresc culmi, indiferent cum sau unde.

Baga şi tu!

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 42 other followers

%d bloggers like this: